Unchiul Alexandrei face acuzații grave: Doi politicieni din partide adverse mi-au cerut să nu mi se mai permită să vorbesc public

Unchiul Alexandrei face acuzații grave: Doi politicieni din partide adverse mi-au cerut să nu mi se mai permită să vorbesc public
Publicat: 15/08/2019, 18:58

„Dinspre toate zonele de putere ale statului sunt presat sa renunt la aparitii publice si dezvaluiri a neputintei unor institutii in a apara viata copiilor nostri!. Cel putin in judetul Olt. Ieri, 2 politicieni de la partide adverse au cerut public sa nu mi se mai permita sa vorbesc public. Am verificat cu conducerea celor doua partide importante si niciunul nu a avut (spun ei) acordul conducerii partidelor. Devine totusi dubios ca 2 reprezentanti ai celor mai mari partide din Romania au cerut asa ceva. Oare de ce? Dvs ce credeti?”, a scris pe Facebook Alexandru Cumpănașu.

Unchiul Alexandrei a avut, din momentul în care s-a aflat de crimele din Caracal, numeroase poziții publice în care declara că instituțiile statului că nu au fost capabile să o salveze pe minoră, deși a sunat la 112 de trei ori din casa lui Gheorghe Dincă.

Fata a fost găsită după 19 ore de la apeluri, însă prea târziu. Oasele identificate de anchetatori în curtea lui Dincă au ADN-ul Alexandrei, este concluzia INML.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
REPORTAJ. Armată română, caut soldați. Ofer recompensă de 1.000 de euro pe lună. Problema: recruții...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Motivul halucinant al crimei din Crângași: Un Like dat pe Facebook de fiicele victimei! Bărbatul...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu...
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Intră în vigoare în toată România! Guvernul a dat ORDIN
Vârsta de pensionare, redusă pentru o categorie de români. Ce prevede proiectul
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Gabriel Stoica, poveste cutremurătoare! Care este cel mai important obiectiv al vieții sale: "Trebuie să...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu...
×